Chiar daca inca nu a fost lansat in magazine inca, Nokia tine sa ne arate din nou si din nou, de ce este capabil noul N8. In filmuletul de mai jos sunt prezentate pe larg, functiile de editare foto dar si video ale noului telefon. Read the full story
Un filmulet foarte interesant (din pacate in Italiana) care ne arata de ce este capabil noul telefon Nokia N8, sau mai bine de ce va fi capabil in momentul in care va exista pe piata. Surse neoficiale plaseaza existenta acestui telefon pe piata din Romania undeva in luna Octombrie. Pana atunci … enjoy
N8 dispune de o camera foto de 12 megapixeli ce poate filma la calitate HD, aplicatii si TV on demand, conector HDMI pentru conectarea la televizoarele LCD dar si navigare gratuita folosind reteaua GPS.
Si DA !!! N8 este primul telefon Nokia ce dispune de ecran capacitiv.
Nokia N8, cel mai nou smartphone de la Nokia, conectează intuitiv utilizatorii cu oamenii, locurile şi serviciile care contează cel mai mult. Cu Nokia N8, utilizatorii pot crea conţinut captivant, se pot conecta la reţelele sociale preferate şi se pot bucura de programe Web TV la cerere şi de aplicaţii de la Ovi Store. Nokia N8 va fi disponibil pe anumite pieţe din al treilea trimestru al anului 2010, la un preţ estimativ de 370 de euro, fără taxele şi subvenţiile aplicabile.
Nokia N8 introduce o cameră de 12 megapixeli cu tehnologie optică de la Carl Zeiss, bliţ Xenon şi un senzor mare, care oferă o calitate comparabilă cu cea a unei camere digitale compacte. În plus, Nokia N8 oferă utilizatorilor posibilitatea de a realiza clipuri video la calitate HD şi de a le edita cu ajutorul unui program intuitiv, integrat. Terminalul poate fi folosit pe post de centru de divertisment portabil, utilizatorii bucurându-se de conţinut video la calitate HD cu sunet surround Dolby Digital Plus prin conectarea terminalului la sistemul home theatre de acasă. Nokia N8 oferă, de asemena, acces la servicii Web TV ce includ programe, ştiri şi divertisment de la posturi TV – CNN, E! Entertainment, Paramount şi National Geographic. De asemenea, Ovi Store oferă conţinut suplimentar local Web TV.
Nokia N8 este optimizat pentru accesarea reţelelor sociale. Utilizatorii îşi pot actualiza status-ul, pot împărtăşi fotografii şi locaţia în care se află şi pot vizualiza în timp real fluxurile de pe Facebook şi Twitter cu o singură aplicaţie, direct de pe ecranul de start . Evenimentele marcate în calendarele din reţelele sociale pot fi transferate pe calendarul de pe terminal.
Nokia N8 oferă aplicaţia Ovi Maps cu navigaţie globală auto şi pietonală gratuită, care ghidează utilizatorii către destinaţii şi puncte de interes din peste 70 de ţări.
Symbian^3 in acţiune Nokia N8 este bazat pe Symbian ^3, cea mai nouă ediţie a celui mai utilizat software pentru smartphone-uri din lume, care introduce optimizări importante, inclusiv suport pentru gesturi precum funcţionalitate multi touch, scrolling prin atingere şi zoom prin ciupire. Nokia N8 oferă, de asemenea, mai multe ecrane principale personalizabile care pot fi încărcate cu aplicaţii şi widget-uri. Noua arhitectură video 2D şi 3D de pe această platformă beneficiază la maxim de accelerarea hardware a Nokia N8 pentru a oferi o interfaţă cu utilizatorul mai rapidă şi mai intuitivă. De asemenea, Symbian^3 introduce noi standarde în ceea ce priveşte performanţa, oferind o gestionare optimă a memoriei, care permite rularea mai multor aplicaţii simultan pentru o experienţă de multi-tasking mai rapidă.
Qt pentru dezvoltatori Nokia N8 este primul terminal Nokia integrat cu Qt, un mediu destinat dezvoltării de software care simplifică acest proces şi permite implementarea aplicaţiilor create pe Symbian şi alte platforme software. De asemenea, Nokia a pus la dispoziţia utilizatorilor kit-ul Nokia Qt SDK, un kit de dezvoltare software puternic şi uşor de utilizat, în variantă beta, pentru a permite dezvoltatorilor să descopere potenţialul Qt.
Exista de ceva vreme ceva zvonuri in piata despre un nou telefon din seria N, ce ar trebuii sa isi faca aparitia. Numele de cod pentru acest telefon a fost pana acum N8, iar specificatiile tehnice vorbesc despre un touch screen capacitiv de 3.5″, camera foto de 12mpix cu lentile Carl Zeiss si mod de filmare in 72op si chiar un port HDMI.
N8 va veni direct cu versiunea 3 a Symbian UI, ce va fi mai rapida, mai puternica si mai stabila. Toate astea suna bine, insa sa speram ca lansarea acestui telefon nu va fi intarziata, datorita sumei de dotari de care dispune.
Cand compania din Finlanda a creat acest telefon cu siguranta nu au avut un target foarte bine desenat, prin urmare au luat cele mai bune componente pe care au putut pune mana, o platforma nou nouta, le-au inghesuit pe toate intr-un aparat si l-au numit N900.
Prima Impresie – Panzerul Finlandez
La primul contact cu telefonul te gandesti serios daca este cazul sa iti dublezi cusatura buzunarelor, intrucat cele 181 de grame pe care le detine cu mandrie N900, vor atarna destul de greu cam in orice obiect vestimentar pe care ti l-ai putea inchipuii. Si nici la dimensiuni nu stam rau, la 110mm lungime aproape 60 de mm latime si 18 mm grosime, cu siguranta nu este telefonul cu care ti-ai dori sa faci jogging. Este adevarat ca nici competitorii pe acest segment nu sunt mai “finuti”, si cu siguranta le lipseste calitatea constructiei de care da dovada modelul de fata. De fapt, asta este urmatoarea idee care te loveste in primele minute de interactiune cu N900. Un finisaj fara cusur, fara plastice de calitate indoielnica si fara zgomote ciudate la fiecare apasare pe una dintre extremitatile carcasei. S-a terminat. Din cei 18 mm, pe un sistem culisant isi arata fata tastatura QWERTY pe 3 randuri.
Look & Feel
Ecranul de 3.5 inchi va atrage cu siguranta cele mai multe priviri. Mai ales ca nu este acompaniat de nici un fel de butoane fizice. Se intinde pe aproape toata suprafata partii superioare, imbiind la atingeri pentru ca stim cu totii .. este un touch screen. Pe laterale insa, situatia e diferita. Partea din stanga contine butoanele de volum, butonul de on/off precum si butonul dedicat camerei foto. La baza telefonului ne asteapta mufa pentru casti / tv-out de 3.5mm, butonul de tip slide pentru blocarea si deblocarea ecranului precum si unul dintre cele 2 difuzoare. La polul opus, se afla celalalt difuzor si mufa mini-usb.
Pe partea din spate se afla doar camera de 5 megapixeli, asistata de flash cu led si protejata de un capac culisant de plastic, si “cricul”. Ce face cricul ? Iti tine telefonul inclinat la aproximativ 45 de grade. Asta daca vrei sa il pui pe birou in timp ce te uiti la un film, pentru ca nu este destul de solid incat sa poata fi folosit in timpul tastatarii sau al browsingului pe ecran.
Nu, nu am uitat de laterala dreapta. Am lasat-o la urma pentru un motiv anume. Aici se ascunde ceea ce speram sa nu mai vedem vreodata la un telefon cu ecran touch. Un pen, care desi se integreaza perfect cu designul carcasei, de parca nu ar fi acolo… totusi este. E ca si cum telefonul ar incerca sa iti transmita “s-ar putea sa nu ai nevoie de el, dar daca ai, este intotdeauna la indemana”.
Sumarizand, telefonul se simte foarte solid in mana, dand senzatia de robustete si de seriozitate.
Utilizare
Impresionati de exterior sa analizam putin si interiorul, in care se afla un procesor ARM Cortex A8 la 600 de Mhz, 256 de MB de ram si un spatiu de stocare total de 32 de GB. Urmatoarea intrebare ar fi “ok, ok, si care e logica sa pui un procesor de 600 de Mhz pe un telefon” iar raspunsul este platforma Maemo. Adica o varianta customizata a distributiei Debian Linux, care este prezenta pe mii de servere din lume, cunoscuta pentru fiabilitatea si stabilitatea sa.
Nu vom intra foarte mult in detalii plictisindu-va cu informatii despre cum Maemo foloseste window managerul Matchbox si cum interfata grafica isi are radacinile in ceva ce se numeste Hildon. Cu siguranta nu ar face deliciul nimanui, asa ca nu le vom aminti deloc. Tot ce putem spune cu usurinta este ca implementarea grafica a platformei Maemo este cu adevarat excelenta. Efectele, tranzitiile dimpreuna cu responsivitatea ecranului fie el si senzitiv produc o experienta de utilizare foarte buna, putand sa uiti pentru un moment ca ai de aface totusi cu un ecran care cere un efort sporit pentru manevrare.
Maemo – Linux la purtator
Daca pana acum un sistem de operare mobil bazat pe linux se traducea intr-un laptop cu Ubuntu instalat, iata ca situatia se schimba. Si stiu ca majoritatea gandesc ca linux = ecranul ala negru pe care niste tipi ciudati dau un sir de comenzi, insa in cazul Maemo nu inseamna deloc asta. Grafic vorbind, interfata este foarte “eye-candy-ish”, cele patru desktopuri virtuale putand fi customizate usor, prin adaugarea sau transferarea shortcuturilor si a widgeturilor cu simpla apasare a ecranului.
Iconitele sunt portate in marea lor majoritate din Symbian, insa adaptarea vizuala nu deranjeaza deloc, putand insa fi imbunatatite (poate cu o tema custom?). Foarte interesant managementul “ferestrelor” deschise. Astfel daca esti intr-un browser spre exemplu, dar vrei sa consulti un e-mail, poti simplu sa treci browserul in background si sa iti deschizi mailul folosind meniul, urmand ca la re-apasarea butonului de meniu, sa vezi in pararel ce ferestre / aplicatii ai deschise. Un fel de ALT – TAB al Windowsului daca imi permiteti.
Camera si Galeria Multimedia
Pentru aceasta sectiune Nokia a ales o organizare de tip Sony. Astfel intrand in galeria media, veti avea o interfata diferita fata de orice alta arie din sistemul de operare, unde se regaseste si optiunea de camera foto. Aceasta functie poate fi pornita insa si prin tragerea capacului de protectie de pe lentila camerei. Calitatea camerei foto / video este buna, ne-exceland insa, tonurile de culoare fiind redate in mare parte corect. Se pot observa insa zgomote pe imagine in conditii de lumina mai scazuta. Desi nu am ascultat multa muzica pe telefon, melodiile pe care le-am copiat au fost gasite si indexate aproape imediat, redarea lor facanduse facil. Impresionant insa este partea de Internet Radio, care vine preincarcata cu o lista de statii radio online internationale, dar care suporta introducerea si salvarea unui stream nou. Am ascultat cu aceasta ocazie ProFM Black.
E-mail & Browsing
Trebuie sa recunosc ca partea de browsing m-a dezamagit inital. Pe desktopul virtual al telefonului, trona inca de la prima deschidere un shortcut de Firefox pe care l-am apelat instant, fiind de altfel fan al variantei desktop. Stupoare insa. Programul transforma telefonul intr-o rasnita ambulanta indiferent de site-ul acesat, nefiind rare momentele cand vroiam sa restartez telefonul pentru ca nu mai raspundea. Din acest punct de vedere, 10 puncte pentru browserul default din Maemo. Fara prea multe fite si figuri, si-a facut datoria constant, chiar si cand am deschis mai multe ferestre simultan.
Pe partea de e-mail N900 s-a conformat imediat cand l-am rugat sa imi deschida casuta de pe Gmail. De asemenea placuta si utila s-a dovedit si functia de trimitere a documentelor si a imaginilor prin e-mail. Totul a functionat ca la carte din acest punct de vedere, neavand ce sa ii reprosez terminalului.
Tastatura
Eh, aici e de discutat. Un ecran aproape capacitiv, un sistem de operare bazat pe Linux si o tastatura fizica. A match made in heaven as putea spune. Sau nu ?
Cu butoanele mari, bine delimitate, construite dintr-un material bun si cu o cursa corecta, tastatura pe 3 randuri ce gliseaza de sub telefon ar trebuii sa faca deliciul oricarui pasionat de e-mailuri si sms-uri. Pozitionarea tastaturii prezenta la N97 a avut o logica foarte buna. Gradul de inclinare al ecranului fata de butoane facea apasarea primului rand de butoane posibila si usoara, in cazul lui N97, situatie din pacate nereplicata si pentru N900. Pur si simplu randul de sus este prea aproape de marginea telefonului, personal intampinand probleme si un timp de adjustare consistent in utilizarea acelei parti a tastaturii. Pacat. O alta alegere interesanta este bara de spatiu, ce a fost pozitionata putin spre dreapta, ridicand de asemenea usoare probleme de obisnuinta. Pe o tastatura traditionala (de laptop sa spunem) tasta de spatiu se afla central tocmai pentru a fi usor de apasat. Vorbim poate si de o alta dimesiune a tastaturii, nu?
Performante 3D
Am fost impresionat dea dreptul de puterea de procesare a telefonului. Presupun ca jocurile instalate pe telefon nu au facut decat sa imi arate varful icebergului din ceea ce poate face grafic vorbind acest telefon. Exista totusi online o gramada de filmulete, prezentand portari ale cunoscutelor console SEGA pe N900, si fluenta de care da dovada telefonul cand vine vorba de rularea jocurilor. E drept de asemenea ca vizionarea de filme pe ecranul telefonului se transforma in deliciu cand artefactele video nu mai reprezinta o problema. Da, clar m-as uita la un episod din Friends pe N900 in avion sau autocar.
Mai nou am vazut “hack-uri” de N900 pentru a fi folosit ca Wii Mote sau pentru a rula Mac OS X. Foarte adevarat, nici una dintre aceste implementari nu au ca scop folosirea telefonului ca inlocuitor a unui device deja existent. Ci mai degraba pentru a se arata ca se poate, ca platforma hardware permite.
Telefonie
Partea de telefonie pare ca a fost adaugata la acest telefon ca o componenta mai degraba decat ca o functie vitala. E ca si cum Nokia ar fi spus “va dam un Internet Tablet performant … care e capabil si de telefonie … printre altele”. Si de ce spun asta ? In mare parte pentru ca telefonia nu este implementata foarte bine pana la capat. Spre exemplu apelarea numarului *123# (pentru aflarea creditului in reteaua Vodafone) genera o eroare rapida pe ecranul telefonului “This is not a valid number.”Adicatelea, un 5110 poate sa efectueze ceea ce este de fapt un service command dar N900 nu.
Baterie
Un ecran mare, wireless, 3G, camera foto, GPS, jocuri, aplicatii … adica nevoie de curent. Iar bateria telefonului nu este nici pe departe una micuta (132o mAh) insa nici nu face fata cu brio din pacate. In mod de utilizare normal (telefoane, mesaje, e-mail, twitter, facebook, si putina muzica, toate in cantitate limitata) bateria va dura doar putin peste 1 zi, insa poate fi doborata si in 12 ore in cazul in care se apeleaza des wirelessul sau capacitatile multimedia. Fara conexiune la internet bateria rezista eroic timp de 2 zile.
Plusuri si Minusuri
Voi incepe cu ce nu mi-a placut legat de N900. In primul rand nu am reusit sa ii pornesc functia de auto-rotate la inclinarea ecranului, fiind conditionat de glisarea tastaturii pentru a reusii sa rotesc ecranul. Poate totusi asta a fost doar lipsa mea de experienta in noua platforma. Asezarea ecranului fata de tastatura necesita un timp destul de mare de acomodare, primul rand de taste devenind un motiv de frustrare uneori.
Bateria este de asemenea un punct slab pentru acest telefon. Stiu ca i-ar fi trebuit o baterie de masina pentru a alimenta toate necesitatile multimedia pe care le ofera telefonul, dar de ce sa nu recunosc ca 3 zile de uptime ar fi fost mult mai “linistitoare”. Exista totusi posibilitatea alimentarii via USB, care mai indulceste amarul.
Pe partea pozitiva, telefonul este totusi o mare realizare a finlandezilor. Interfata unica bazata pe platforma Maemo, precum si posibilitatile practic nelimitate de a modifica aceasta platforma, definesc cu adevarat termenul de “Internet Tablet”. Entuziastii platformei linux vor gasi inclusiv un terminal de unde pot efectua comenzi tipice acestui sistem, iar cei ce isi vor dori o conexiune constanta cu lumea online isi vor gasi locul intre meniurile acestui gadget. Nu am descoperit in timpul testarii un lucru pe care nu l-as putea face cu telefonul imediat, sau pentru care nu as gasi o aplicatie care sa imi faciliteze rezolvarea problemei.
Una peste alta, singurul motiv pentru care nu mi-as lua un N900 maine ar fi probabil pretul (inca) prohibitiv. Sunt sigur ca m-as impaca intr-un fel sau altul cu restul inconvenientelor afisate de telefon.
Ambele telefoane au primit un update de firmware respectiv:
N97 – ultima versiune este 21.0.045
Cateva dintre cele mai importante imbunatatiri aduse de acest firmware sunt legate de stabilitatea sistemului de operare per ansamlu, precum si legate de scrolling si uzabilitate.
N97 – ultima versiune este 11.0.045
Acest update este destul de maricel (are 160 de MB) si este disponibil deocamdata doar prin Nokia Software Updater (NSU). Printre imbunatatiri enumeram : update-ul browserului, cantitatea de memorie disponibila in momentul bootarii precum si fixuri de stabilitate si fiabilitate in partea audio/video.
Comunicatul de presa de ieri conform caruia Nokia va oferi navigatie gratuita prin Ovi Maps a pornit un val de entuziasm pe Internet, insa entuziasmul a fost usor domolit de ideea ca numai 10 terminale se gasesc pe lista celor ce vor beneficia de acest serviciu. Daca esti posesor de N900, si pana acum nu ai avut nici o solutie de navigatie pentru telefonul tau, nu dispera pentru ca ti se pregateste ceva. In acest moment, ultima versiune de Ovi Maps ruleaza doar pe telefoanele bazate pe Symbian iar numarul terminalelor ce pot utiliza Maps este de asemenea limitata. In urmatoarele zile si saptamani insa, Nokia va emite o serie de alte update-uri pentru telefoanele care nu pot rula Ovi Maps in acest moment, iar N900 are sanse bune sa fie unul dintre primele telefoane care vor primi un update in acest sens. Vice Presedintele Executiv al Nokia, Anssi Vanjok a declarat ieri ca “in urmatoarele zile numarul telefoanelor ce vor beneficia de acest update va creste considerabil, si cu siguranta vom avea un update si pentru platforma Maemo”. De asemenea, a discutat si despre lipsa suportului de Ovi Maps pentru N97, si a tinut sa clarifice ca nu este vorba de o scapare. N97 va primi de asemenea in curand suport Ovi Maps.